Rostul bunelor lucruri se aflau chiar sub ochii ei...
Acea pata de soare ce se infiripa cand el apunea,dezlega amiaza in ochii ei.
Era o zi frumoasa,o zi de toamna tarzie dar cu cer senin si soare zambitor. Ea era cu mintea intr-un camp cu flori,un exemplar tablou al unei zi de vara ultraviolete.Dar cand isi lipea fruntea de geam zarea o strada si doua trotuare,populate de oameni simpli si masini,priveliste de care era plictisita.
"Azi nu-mi pasa de rau si bun,azi imi pasa sa se faca noapte!" asa isi spunea cu o voce subtire,avea energie nemasurabila si motive pentru a numara rotatiile limbilor ceasului de pe perete.
Azi nu era atenta la lume,azi nu ii pasa ca poate maine va fi o zi grea din viata ei,azi nu-i pasa de soare si lumina,sunete si ganduri,frig sau cald..azi isi doarea doar o ora tarzie si lumina lunii in ochii ei.
Statea cu ochii pe soare,putin furioasa pe acesta caci nu-si aduna sutele de raze pentru a se prabusi intr-un somn profund.Era nerabdatoare sa apuna,sa-l vada dornic de vise magice,visa la lasarea serii...
Azi era sambata.Azi zambea mai mult ca in alta zi.Azi avea sa adoarma in bratele celui pe care-l iubeste iar el la randul lui ii oferea din iubirea lui.Azi se transforma intr-o noapte si-o zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu